Daca nimeni nu este ranit
- 1. Cei doi soferi implicati cad de acord asupra circumstantelor in care a avut loc tamponarea.
In situatia in care in urma ciocnirii nu exista victime si nimeni nu are nevoie de ingrijire medicala, lucrurile vor decurge extrem de simplu. Astfel, tot ce trebuie sa faceti dumneavoastra si celalat sofer este sa completati un formular de constatare amiabila si sa faceti schimb reciproc de polite RCA.
In acest fel, deoarece nu solicitati interventia politiei, soferul vinovat va scapa de amenda contraventionala si de punctele de penalitate aferente.
- 2. Exista divergente referitoare la modul in care s-a produs accidentul
In aceasta situatie, nu va ramane altceva de facut decat sa solicitati ajutorul organelor de politie, insa unul dintre cei doi soferi va primi o amenda contraventionala.
- 3. In caz de autoaccident
In situatia in care faceti autoaccident, trebuie sa mergeti pana la cel mai apropiat post de politie local si sa cereti politistului sa va intocmeasca procesul verbal de constatare, precum si avizul de reparatii. De cele mai multe ori, politistul va va sanctiona cu avertisment.
In situatia in care exista raniti
In cazul in care in urma impactului se considera ca este nevoie de interventia medicilor, primul lucru pe care trebuie sa il faceti este sa sunati la 112. De asemenea, retineti ca nu aveti voie sa mutati masinile implicate in accident! Ele trebuie lasate in aceasi pozitie ca si cea rezultata de pe urma impactului si aceasta deoarece odata cu ambulanta, la locul accidentului se va deplasa si un echipaj de politie pentru a stabili exact vinovatia partilor. In functie de gravitatea ranilor victimei / victimelor se vor stabili si pedepsele.